Poezie
Eu
1 min lectură·
Mediu
Cresc arbori de lacrimi,
Se grăbesc să ajungă înspre soare
Pentru ca astrul e blând și le dizolvă.
Și pierderea lui albastru în portocaliu
Mă elibereaza.
Sunt micul prinț
Și am planeta mea cu arbori.
Din pământul sec roșiatic îmi ies lacrimile,
Și uneori nu mai vor să se întoarcă înapoi
Se pietrifică și nu le mai distruge nimic.
Vă rog să ignorați zona deșertică a planetei mele.
Este doar rezultatul inconștienței,
De altfel acela e mormântul meu.
Ce? Vreți să mă convingeți că mi-a invadat planeta cu totul?
Nu-i adevărat... vi se pare... nu...
Nu vedeți?
001.297
0