11 septembrie 2005

Astazi a fost o zi imprecata. Dupa cele cateva zeci de minute petrecute la cenaclu, totul s-a schimbat. Perspectiva mea asupra pozelor din jur au capatat conotatii negative. Ochii pareau vrajiti de magia neagra a peisajelor. Ceilalti aveau ceva malefic, plictisitor, binecunoscut. Cineva mi-a vorbit de vampirii de energie, iar astazi am constatat emfatic existenta lor. Viziunea lor: o balanta imensa, plasata pe un spatiu verde. Deasupra, norii albi cu forme de femeie, jucandu-se cu razele indolente. Jos, eu, pe talerul ruginit si amfitrion. Sus, persoanele apropiate mie, pe care adesea le-am subestimat, si care detineau ceea ce mie imi trebuia cu desavarsire. Imi faceau cu mana, zambindu-mi discret si indubitabil. Atmosfera pictata exigent nu se desfasura vertiginos, ci parca absorbea fiecare milisecunda, facandu-ma pe mine, victima ostracismului, sa innebunesc instantaneu. Priveam la cote inalte(la propriu) si nu intelegeam de ce rolurile s-au inversat. Sa ma schimb, cat nu e prea tarziu? Fiecare persoana are farmecul ei, iar eu nu consider ca e ca e cazul sa copiez, ci sa iau ce cred si vad ca mi se potriveste de la ceilalti. Putina”self-confidence” nu strica, asa-i? De-asta sunt trasa in jos? Spre buruieni? In mediul meu natural? :) Daca nu schimb ceva, o sa fiu martora unor nedreptati, iar balanta o sa tot coboare in dreptul meu. Nu vreau sa raman doar cu aspiratiile.