Poezie

Realitatea

1 min lectură·8 ianuarie 2007

Mediu

Mă dezbrăcam sălbatic pe alei

De adevăr,și de minciuni morbide.

Pân-am rămas așa,plutind,

Arsă de soare,palidă stafie.

De-a lungul vremii am adunat

Speranțe,vise zadarnice,himere...

Căci sunt minciuni ce-aduc în ochi sclipiri

Și-apoi se sterg,ca de pe buze-un zambet de femeie.

Minciuni ce-nneacă plâns copilăresc

Și-aprinde-o stinsă flacără plăpândă,

Și false adevăruri,stele ce sclipesc,

Ca mai apoi,cu zorii,să se stingă.

Am strâns în suflet false fericiri

Și alergam nebună înspre soare.

Acuma vreau să scriu un adevăr pe foi,

Nu știu să-l scriu,nu știu cu ce culoare.

Și că trăiesc nu știu de-i adevăr

Sau e un vis în somnuri de năluca,

Și-acel copil râzând cu dor,

Nu știu de-s eu,am fost copil...sau n-am fost înca?

Speranța mi-a adus în suflet fericirea

M-a transformat în stea,dar una căzătoare

Ce-așteapta răbdătoare,să se-aprindă vrea,

Și când îi vine rândul,sclipește-o clipă doar,pe urma moare...

Vrem să schimbăm ce-i neschimbat în lume,

Și vrem s-ajungem ce-i de neajuns.

Speranța mișcă-ntreaga omenire,

Ea schimbă plânsu-n râs și râsu-n plâns.

Mă leapăd de speranță,de minciuni,

Și adevărul îl arunc spre zei.

Căci am trăit o viață de plăceri,

Ce demascate toate,sunt dureri...

001.536

una alta. “Realitatea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/una-alta/poezie/224209/realitatea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.