Poezie

Marea și soarta

marea

1 min lectură·8 iunie 2006

Mediu

Ninge cu frunze

peste Marea Moartă,

să fiu al dracu\' de mă prind

ce-nseamnă aia soartă!

Femei cu rânjetul subțire

își poartă pescăruși murind,

se-aud în zare corbii croncănind,

eu nu-nțeleg și nu mă prind.

Oricât aș vrea, nu pot să ințeleg

cum, când te uiți la mine, m-apucă inserarea,

ce dracu-nseamnă dragostea, cum stăm cu depărtarea...

să mor dacă-nțeleg ce vrea să zică marea!

Mă prind cu pescărușii într-o horă,

deasupra se-aud croncănind doi corbi,

cad printre noi femei din oră-n oră

și noi călcăm pe ele ca doi orbi.

Și tot mă chinui de o viață-ncoace

să inteleg ce vrei și cum vrea marea

să se ridice și să cheme înserarea,

și ea, cu un sărut de \"noapte bună\",

să îți amâne cu un infinit plecarea...

Să mor de înțeleg

ce vrea să-mi zică marea!

001.576

tunaru alexandru. “Marea și soarta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tunaru-alexandru/poezie/187233/marea-si-soarta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.