Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Nemuritor …pentru o lungă perioadă de timp

cronica de film

2 min lectură·
Mediu
Gali, romani, galo-romani, Aterix, Obelix, greci, prințesă, dragoste, Idefix, Jocuri Olimpice, Cezar, Brutus, Depardieu, Cyrano, săbii laser, Shumacher, Zidane, Mme. Karambeau, Ferrari, războiul stelelor, clanul sicilienilor, chiar și glume reușite. Cam acesta este \"Asterix la jocurile olimpice\". Multe lucruri amestecate, buget mare, mândria galică impune, și un ochi aruncat peste Atlatic la franciza de succes “Scarry Movie”. Trăgând linie la această harababură postmodernistă cum îi stă bine unui film ce se vrea intelegent, divertisment agreabil. Dar mai ales un film făcut pentru Alain Delon, care apare în rolul lui Cezar, însă putem la fel de bine spune că în film Cezar îl joacă pe Alain Delon. Autoreferințele sunt destule, și cinefilii vor avea plăcerea să le descopere, Delon este la fel de șarmant la 72 de ani (Cezarul nu îmbătrânește ci devine mai înțelept, iar părul nu încărunțește ci devine strălucitor) și cred că s-a prins cu plăcere în jocul autoironic pe care i l-au proprus producătorii și scenariștii, explicând astfel o revenire excepțională pe ecran după ce anunțase că se retrage definitiv. Poate chiar cu motivația unui adieu cu zâmbetul pe buze. Ca să parafrazam filmul: Domnule Delon sunteți nemuritor… pentru o lungă perioadă de timp.( Asterix la jocurile olimpice/Astérix aux jeux olympiques. Regizor:Frederic Forestier, Thomas Langmann, cu Clovis Cornillac, Gerard Depardieu, Alain Delon, Benoit Poelvoorde etc.)
003.676
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
218
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Tudoriu Felix. “Nemuritor …pentru o lungă perioadă de timp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tudoriu-felix/eseu/1765979/nemuritor-pentru-o-lunga-perioada-de-timp

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.