Poezie
Cristale de ceață
Ridică mâna și ciocănește ușor în cerul nopții. Apoi ascultă!
1 min lectură·
Mediu
De o eternitate
merg
singur
prin ceață.
Se vede
doar drumul,
care parcă nu are
nici început,
nici sfârșit.
Și totuși e ceva,
care mă face să simt,
undeva în adâncul ființei mele,
că voi ajunge acasă,
la capătul drumului.
Așa mi-a șoptit ceața.
*
De când am început s-o ascult,
Totul
s-a schimbat.
Am văzut cum,
brusc,
ceața din jurul meu
a devenit Iubire pură,
Grație Divină condensată.
Acum parcă are alt gust!
Parfumul ei
mă învăluie,
pretutindeni,
mereu.
Și mă poartă,
într-o atingere sublimă,
pe drum,
spre casă.
*
Sunt
un copac,
iar ceața din jurul meu
e ca o sevă de Lumină,
care mă hrănește,
mă ajută să cresc,
să înfloresc,
să ajung până la cer.
Sunt
un pescăruș,
iar ceața din jurul meu
e ca o adiere de vânt,
care mă ridică,
mă ajută să plutesc,
să zbor,
să ajung până la cer.
Sunt
o idee,
iar ceața din jurul meu
e ca o flacără,
care mă transformă,
mă ajută să mă topesc,
să iubesc,
să ajung până la cer.
*
Am ajuns.
Aici
și acum
mi-am dat seama că,
de fapt,
ceața
ești Tu!
002282
0