Poezie

Cocaina si Jim Beam

1 min lectură·29 martie 2006

Mediu

Poezia poate fi rece și udă ca flegma

sau ca firul atârnat de păianjen.

Vreau să-mi spui, frumoasă Zarază,

cine te-a

iubit.

Iar m-am apucat de fumat.

Nu mai pot crede Lumea.

Cum nici muzica n-o mai cred,

deși aș vrea să-ncerc

să ascult

un geamăt stravinskian,

ca al peștilor din izvoare,

atunci când se sufocă,

din cauza sulfatului de cupru.

Arcanissimă Arcană,

Atalantă , de ce fugi ?

Crezi că ne-a venit sorocul ?

Într-adevăr, ea avea niște buze colosale...

Cu muzica,

- da, cu muzica,

aș vrea să eliberez neamurile, deschizându-le inimile.

Dar nimic nu deschide inimile Lumii,

pentru că oamenii fug de nebunie

și de-asta sufletul lor

e găunos...

Azi am vorbit cu ea, în somn:

Ea m-a`ntrebat de ce nu dorm,

că, poate, am ajuns la poli.

Eu i-am răspuns că nu mai știu

și m-am trezit.

Dar nu mi-e îndestul de frig,

ca să o cred,

deși lumini albastre-verzi

mă-ndeamnă să mai merg un pic,

mai sus, mai palid

și mai mic,

și să mă-înec

în Auroră.

001.486

Tudor C. Tighiliu. “Cocaina si Jim Beam.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tudor-c-tighiliu/poezie/174192/cocaina-si-jim-beam

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.