TuDor B.T.

Zi cu foc Nu mai am dragă, tot ce se întâmplă acum este grețos de anost. Am să-mi ating iar tâmpla de două degete reci, în forma unui Colt M1911, cu un gest clasic, un zâmbet ironic și-un suflu în

Ultima suflare nucleară. Apoi tăcere Și după tăcere A urmat Inserția strălucirii În bezna haosului. Și așa s-a intrupat Sufletul Din pustiu și lumină. S-au născut regi și regine Cei ce-au dat

M-aș ține cu tine în coaja de nucă. Ce strigăt de corb îmi spune să las nuca corbului flămând? De ce aș ceda și n-aș lupta să te las singură, în jumătate de nucă? Ce mă face să mă las pierdut în

Cu un gând sau cu o șoaptă la ureche ca o adiere rarefiată venită rătăcită dinspre munți. Ucide-mă la pieptul tău catifelat să pot inspira aroma sânilor tăi cu o ultimă suflare dar

Transmit suspin către pământ, Adieri blânde către suflet Rămas singur. Și-mi va rămâne o nevoie, Pentru când voi reveni. Și cât de simplu este Să fiu o buclă temporală Pentru mine... pentru

M-am trezit străfulgerat. Într-o luni, la 8:40, eram grav întârziat. Traficul era mai liber decât în pandemie și am crezut că Dumnezeu mă iubește, deschizând șoselele, iar semafoarele mă iubeau și

Ți-am căzut în genunchi fără ligamente și am rămas îngenuncheat, împământat, rugând Raiul să ne primească și Iadul să ne ierte și așa am devenit îngeri din rugăciune. Apoi fulguim pe pământ.

Va veni o vreme când, revenind pe Terra, O să ne renaștem ca un TuDor și o doină, iar începutul va avea din nou gustul luminii, mușcând dintr-o gutuie. Pseudonim TuDor.

Strâns ca două parâme încrucișate, Stabilizând un submarin de babord, Ne-am lăsat urme roz-sângerii pe piept, pe sâni, pe coapse. Și am urlat în fericirea amarării la țărm Jurând, Că niciodată nu

Carne dezosată sau amor până la os, limitat. Mașina de stors struguri In orgasme. Si ar fi curs si mai mult must, dacă timpul n-ar fi rămas limitat. Să culegem strugurii de toamnă. Vine bruma!

Nimeni nu a știut ce formă de viață am dăruit sub coroana teiului. Ne-am îngropat iubirea. Au trecut patru războaie mondiale, iar în a șaptea lună a iernii polare, în locul unde ne-am sărutat ultima