Poezii

Rugăciunea nebunului cioplesc spuma-de-mare o viață inutilă icoane arzând credința-i doar o aparență voi închina ultimul pahar de vin satanei prelinsă pe luciul de sticlă cu bărbia

Vreau ca tu să știi Că sunt fericit pentru voi, Vreau să știi că vă urez tot ce-i mai bun pe lume, Meritați tot ce-i mai frumos... Dar spune-mi, E la fel de pervertit ca și mine, Ar fi în

În fiecare dimineață te privesc, pentru că nu știu Unde în altă parte să mă uit, Cum îți bei cafeaua, cum îți fumezi țigarea, Cu ziarul în mână, comentând asupra vremii înnorate, Chiar dacă afară

Am închis ochii în fața reflectoarelor, Mi-am zis că lumina era prea orbitoare ca inima mea să poată îndura Atâta adevăr în juru-mi. Chiar dacă pereții din jurul meu sunt de un albastru închis Și

Metaforele m-au părăsit ca râul curgând rapid la vale, Cândva poate reușeam să îmbrac cele mai primitive cuvinte În imagini de aur și argint, dar lipsa de formă și fond Creează urme prea adânci în

Spune-mi ceva, o șoaptă de piatră, un semn divin, Dau ochii peste cap mai des decât morții, Nu vreau să mă spânzur de tocul ușii, Nu am suficientă funie, în plus nu cred că aș fi primit Nici Sus,

O lacrimă se prelinge pe obrazul de os mort, Lăsând urme adânci în trecutul întunecat, Așa a fost să fie, să las în spate o spânzurătoare acum neocupată, Să ud frânghia cu lacrimi izvorâte din

Vreau să ucid pagina acestui vis, Vreau să fac dragoste cu moartea, să-i ofer un preț Pentru a-ți cumpăra dispariția subită, Să șterg din calendar ziua în care am îndrăznit să ating extazul Și să

Așterne-ți trupul rece, aici, lângă al meu, Unde o inimă bate de frică și dorință, Ca un ceas al cărui curs rămâne un mister de pasiune și reverie, Captiv într-o inimă ce trăiește pentru