Poezie
Epilog
1 min lectură·
Mediu
E atat de rece aici si acum…
Mi-e teama si ma simt pierdut
Parca-s copil la inceput de drum,
Ma simt sarac, sa n-am ce am avut.
Mi-e deja dor de toate :
De iarba cea verde,
De fantana din curte,
De paraul dintre pietre,
De frunza ce se rupe…
Dar va inflori ciresul fara mine,
Va inverzi si iarba pe pasune,
Si glas de pasari va canta „a viata”
Si apa clipoci-va in fantane.
Va fi singura primavara ce n-am avut-o…
Iar asta, singura iarna-n care am mai putut visa…
Mai da-mi o singura clipa, Eternitate !
Atat cat sa mai pot o data respira...
Insa m-afund in glia mea strabuna
Desi e rece, incep sa ma-ncalzesc
Caci ea-i tarana ce de ani mi-aduna
Pe cei al caror sange-l mostenesc.
Nu plange azi la capataiul meu lumesc,
Prieten drag, prieten de o viata,
Rastoarna doar un strop de vin si-nvata :
Eu nu sunt mort, ci doar numai traiesc !
Te rog atat : priveste-n locul meu
La primul rasarit de soare,
Caci adormit-am somnul lung si greu
Fara ca el din nou sa mai rasare.
001943
0