Poezie
Visul gurii
27 noiembrie 2001
1 min lectură·
Mediu
\"Un fecior de dac vrăjit,
într-o noapte ți-a șoptit:
\"Zâna mea cu ochii mari,
Cu cosițe și pâslari,
Prin poieni mergi la isvoare
vrăjind ape curgătoare,
să se-mbete cu lumina
Feți-Frumoși căutând tihna.
Ce te-ascunzi să nu fii prinsă
Ori de dragoste cuprinsă ?
Lasă-mi ochii să-ți privesc,
În ei să mă oglindesc,
În deplina argintire
Ce-ți răsare din privire.
Să-ți mângâi cosițele,
să-ți alint mlădițele,
pași de degete mărunți
să-ți cobor ușor pe frunți,
părul să ți-l despletesc
noaptea să o prelungesc...\"
Și de cum ai adormit
visul gurii a grăit:
\"Mă ascund să nu fiu prinsă
sau de dragoste cuprinsă
căci sunt tânără fecioară
și-aș iubi întâia oară ...
...un fecior de dac vrăjit
călărind la asfințit,
sus pe vârful Ascuțit,
de Lupul Alb ocrotit ...\"
012250
0
