Poezie
Poveste hibernala I
1 min lectură·
Mediu
ninsori te strabat in lung si-n lat iubito,
e atata iarna-n tine, incat,
atingandu-te, ochii s-ar preschimba-n flori de gheata
incatusati in orbitele tale de decembrie,
iar inima, mi-e frica sa nu se raceasca de tot
nemaicunoscand alte anotimpuri,
si noi sa nu ne putem povestii ganduri langa foc
de teama topirii noastre,
ca simple sloiuri primaveratice.
din cer tu ai sa cazi din ce in ce mai des,
acoperindu-ma la tample cu timp sever,
albindu-mi oasele frante de dezghet:
ninsori, ninsori, zapezi ciudate,
doar aisberguri ce plutesc, aburind iubirea noastra
nemaigasind in noi aceleasi panorame,
un alb prea alb in jurul nostru
orbind sticlos dorintele din noi.
suntem aceleasi sloiuri plutitoare
intr-o Antarctica blestemata,
de teama topirii, nu avem curajul de a iubi
de teama aprinderii noastre sufletesti,
ramanem sloiuri, zapezi ciudate.
012.291
0