Acasă
„ACASÔ Motto:„Acasă nu este un « acolo », nu este un « unde». Căci dragostea e drumul spre acasă.” Vianu Mureșan, filozof. Chestiunea lui „acasă” se pune mai ales la nivel „macro”, adică, la
Dragii mei colegi de liceu, să nu fim triști…
La întâlnirea de, nici nu mai știu câți ani, de la absolvirea liceului, ne bucură revederea, de fiecare dată deși, prima constatare pe care o facem este aceea că nu mai suntem chiar așa de tineri.
Opțiune personalizată
După primul infarct am început să mă simt prost, adică cu adevărat bolnav de inimă, deși aveam o insuficiență mitrală din copilărie, cu care fumasem - bine mersi - trei pachete de țigări pe zi (cu
Apel către medici
Apel către medici Motto: „Convingerea mea e că inteligența i-a fost dată omului pentru a se îndoi” Octavian Paler Deși am trăit două „evenimente”, care ar putea fi considerate cu ușurință
Despre fericire
Astăzi am fost ferict Și știți de unde mi se trage ? De la un aparat electronic miniaturizat, dar nu numai de la acesta. E și reportofon, și radio, și MP3 player și câte nu mai e. Doar nu
