Poezie
Dorinte
2 min lectură·
Mediu
Aș vrea să-mi scriu povestea, dar nu sunt scriitor,
Ce-am fost însă se scrie în veacul viitor.
Păcatul cere moartea, cu care sunt dator;
Că-i mic sau că e mare, e tot răufăcător.
Aș vrea să joc teatru, dar nu-s un bun actor,
Și totuși joc azi rolul de fiu risipitor.
Purtându-mi trupul jalnic, urât mirositor,
Mă bat cu realitatea, n-am niciun ajutor.
Aș cere îndurare, dar nu sunt cerșetor.
Mă sperie groaznic gândul de foc mistuitor.
Cum să pretind iertare, când eu, un muritor,
Am renunțat la dreptul de fiu moștenitor?
Aș face schimb cu viața, dar nu sunt negustor,
Căci mi-am pierdut și timpul, s-a dus precum un nor.
Mă uit să văd în juru-mi un înger păzitor,
Dar el așteaptă semnul ce-l dă Bunul Păstor.
Pe scena vieții mele rămân ca spectator,
Privind cum, din ruină, slăvitul Creator
Ridică trupu-mi jalnic c-un gest mângâietor.
Sunt martori mii de îngeri care-L slăvesc în cor.
Povestea vieții mele azi are-un Autor,
Și nu e subsemnatul, căci eu, un servitor,
Nu aș fi fost în stare să schimb acest decor:
Din cel scris spre pierzare, un fiu nemuritor.
Iar dacă port azi haina de om învingător,
E doar mila și harul Iubitului Păstor.
Isus, cu jertfa vieții, în locul tuturor,
El a plătit tot prețul, e unic Salvator!
00566
0