Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Șopârlă - Somn - Durere

1 min lectură·
Mediu
Câțiva nori de cleștar...
Și timpul străpuns de cerneala rece,
Un felinar aprins... păsări fosforescente.
Puritate neagră și bloc înalt de gheață,
Două suflete închise în scorburi.
Un lac ce se face negru de supărare
Și două șopârle ce se iubesc in zare...
Statui alese de ciorile morții
Și calești fără roți, rupte din coșmar.
Hiene și viermi se plimbă, urmărind
Șopârla ce s-a pierdut în somn.
Chipuri mirate,
Pești aducând un omagiu statuii din parc,
În căderea unei avalanșe de minciuni
Se pierde abstractul vis de om,
Da, se pierde și șopârla mea în somn.
Camere pline de vise divine,
Pahare se sparg prin albastrele vitrine,
Dorințele fug prin grădini de măracine,
Șopârla s-a trezit din somn.
Durerea cuprinsă în mrejele destinului
Se zbate în oglinda lacului,
Păsări rotindu-și aripile, carusel amarât,
Viața șopârlei, dedicată somnului.
Și șopârla de somn a murit.
002.734
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Tinc Anca. “Șopârlă - Somn - Durere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tinc-anca/poezie/138150/soparla-somn-durere