Poezie
am nevoie de aripi
1 min lectură·
Mediu
adie tristețea peste mine
și mă prăbușesc din nou în visare
ca în acele zile de demult,
când mă îmbătam
din râsul orelor ce le treceam lângă ochii tăi...
și nu mă gândeam
că sfârșitul e în fiecare clipă
fără început
pentru că nimic nu are început
de fapt,
e numai un vis...
m-agăț și sper
și cad și plâng
și mă trezesc că râd
peste un suflet ce plânge mereu
în așteptare
și speranță...
și tot în zadar,
căci viața nu te vrea al meu
te vrea al astrelor nemuritoare
prizonier ești și tu altei visări.
și așa, într-un dans tainic,
absurd și neînțeles
ne învârtim demult,
căutând...așteptând..
ce?
picătura, universul într-o strângere de mână.
când va ploua cu fericire și peste sufletele însetate?
când se vor aprinde din nou inimile?
când se vor arunca din nou aripile în văzduh?
\"cândva\" îmi repet mereu
și sensul acestui cuvânt se pierde
în neantul veșniciei...
și totuși
aripile nu se vor deschide pentru noi
amândoi
oricât m-am rugat...
și totuși voi zbura.
trebuie,
altfel sufletul se stinge
în trista adiere ce bate peste mine.
012.461
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- teodora gabor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 183
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
teodora gabor. “am nevoie de aripi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodora-gabor/poezie/93156/am-nevoie-de-aripiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Trebuie sa crezi intr-un”candva”. Nu-l lasa sa se piarda in „neantul vesniciei”. Nu va ploua niciodata cu fericire caci fericirea nu cade din cer si oricum fericirea nu se gaseste niciodata in cantitati mari, dar ea poate atinge sufletele insetate cat timp acestea nu isi pierd speranta. Toti vom zbura candva, cu aripile pentru care luptam atata.