Poezie
Moldova mea...
1 min lectură·
Mediu
Ești țara fără de noroc
Ești țara omului prostit
Mezat de oameni, iarmaroc
Pământ de Domnul părăsit.
Pământ cu flori ce nu-nfloresc
brăzdat de răni adânci ce dor.
Cu miile te părăsesc
Cu miile, chiar de nu vor...
Aicea pomii nu dau rod
Aici copii nu zimbesc
A lumii lacrimi ca un nod
Ne stau în suflet, pârjolesc
Și nu exista nici un pod,
spre lumi mai bune, nu-l zăresc
Moldova plai de oameni frânți
Lipsiți de soarta, viitor
În miez de iarna, veri fierbinți
te părăsesc or altfel mor,
femei, bărbați cu feti cuminți.
Pământ de Domnu părăsit
Mai este în lume un alt loc?
mai umilit, nefericit
Ești Pietra cea fără noroc.
005.252
0