Poezie
Zvârcolirea tangentei într-un cerc
D\'ale destinului
2 min lectură·
Mediu
M-ai prins!
Tu, născut pe soare și lună,
Desenat de un compas
Ruginit, tocit și puțin șchiop...
Curăță-ți ochiul.
Vezi? Sunt doar eu,
Eu înăuntrul tău, captivată.
Ai uitat că am fost rana ta?
De ce m-ai prins? Doare rău!
Buddha cel burtos arată acum
Mult mai bine decat tine;
Și acum, spune:
Crezi că sunt o hetairă cântând la flaut?
Nu! Numele meu e Diana,
Diana! Diana! Diana!
Știu limba șerpilor, dar ce folos?
Tu ești prea bătrân...
Puteam să te acopăr tot
Cu pielea mea, să-ți fie mai cald.
Acum m-ai prins. Și ce?
Voi chema vrăjitoarele, îmbrăcate în violet
Trikelion vei fi, domnule! Trikelion!
Te voi așeza atunci pe vasul meu de lut;
Cel care mi l-ai luat tu
Pe când eram doar rana ta sângerândă
Și mi-ai spus atunci că
Îl vei sparge de capul meu dacă
Îmi voi prelungi aripile, tinzând spre cer.
Da, ești nebun! Nu vezi? Nu simți?
Sânge... Þi-am zgâriat inima cu unghia.
Nu mai sunt eu... e interiorul tău...
Imediat o să cresc atât de strâmb încât
Dumnezeu o să te confunde cu un ghem
De ață și te va da șobolanilor și apoi
Zeiței Bastet să se joace cu tine
În vremurile ei calde de beție...
Tu nu vezi că nu te aude nimeni, suflete?
Cercul a îmbătrânit! Trebuie dat la pisici,
La pisicile care îl vor desface și
Te vor sfâșia cu dinții lor plini de salivă
Verde, neagră și roșie.
Sunt fiul tău, Doamne! Sunt rana ta!
Unghia mea te zgârie...
Mi-e cald aici…
Pisica! Pisica! Vine pisica!
013253
0
OB