ger de decembrie

Pământul, betonul, fâșii de apă înghețate. Aerul taie pielea obrajilor, câinele fuge bucuros înainte, eu și aberațiile, eu si analizele, respir aerul înghețat și mă uit în zarea întunecată, întreruptă de luminile verzi ale podului care se oglindesc în apa stătută a Dunării. Eu povestesc, încetul cu încetul îngheață și în mine ceva, o putere de cuprindere sau doar degetele. Dau comenzi câinelui și surâd. Înghețase și lacul rațelor, câinele mirosea a gheață și rațele strigau de pe partea cealaltă a Dunării, care dădea de asemenea semne misterioase de îngheț, nu mai curgea apa, stătea de mirare pe loc. Măcăitul persista pe întuneric. Eu mă plimbam. Trăgeam de lesă,vedeam lumini și ceață. Mă întorc acasă.