POEZII
Când sufletul imi plânge in noapte Si mă simt parcă-ndrăgostit de tine Si simt că tot ce faci, faci numai pentru mine Nu pot fi singur intr-al meu vis frumos Când dorm si mă trezesc
POEZII
Privesc zadar in noapte La steaua care s-a apris O inima poate s-a stins Cand tu imi cânți in șoapte Când noaptea albă se ridica Si răsuflarea-i tot mai rece,grea Eu gem si țip si plâng de
POEZII LAURENTIU STROE
Am părăsit lumea celor vii Si-n ce-aș putea eu să mai cred acum, Altfel sa spun, E greu sa rămâi pe pământ, Când sicriul te-asteaptă in drum. Si-s dus prin ploaie Să mă îngroape în cimitir
POEZII
Nu spera la aspiratii Si la focuri ce te-ndeamnă Nu spera si nu ai teamă Pana apa nu te cheamă Nu spera la albe stele Si la cerul ce te-ndeamnă Din tabloul înserării, Până focul nu te
POEZII LAURENTIU STROE
Sunt dus pe ultimul meu drum Si casa mea acum e cimitir Si acolo-s morți si negură si fum Si n-am in mâini decat un suvenir Si florile sunt moarte pe mormânt Iar lumânarile-s aprinse langă
POEZII LAURENTIU STROE
Traiesc in propriul meu cavou Întunecat si rece Totul e vechi si nimic nou Iar timpul nu mai trece Ascult pierdut un glas pustiu Privesc natura,moartă, Si-n noapte eu aud plouând Pe casa
POEZII LAURENTIU STROE
Nu stiu ce se întamplă cu mine. Nu mă simt prea bine, Zilele-mi sunt numărate... Până mâine A cazut blestemul peste mine Si totul m-i se pare greu, Mormântul mi-e deschis Si lumânarea arde
POEZII
Timpul a trecut Si mi-e tare dor de tine Numai tu Si iubirea noastră M-a ținut pe mine Să te strâng la piept Si să-ți mângâi trupul fin imi doresc, Sa iți sarut buzele catifelate Foarte
POEZII LAURENTIU STROE
Printre umbre ale morții Îmi croiesc un negru vis Cum ca lumea asta toată In neviata s-a închis Caut orb cărări de stele Prin lumini ale mortii Si corabiile albe Spulberate-n mâna
POEZII
O iarnă grea Se-apasă pe inima mea Aștept un semn, Nu știu de unde, și de ce și cum, Mintea mi-e plină de îngandurare Oare să stau,oare sa plec?! Spre lumea nesfarsită Si plina de
POEZII
Arămiul uscat al tineretii, Ca o frunza adie Pe meleagurile vietii Înversunat de-o dragoste nebuna Ridic privirea si privesc la lună În ochii limpezi de tăcere Întind mâinile si țin stelele in
