7
Cum m-am dedat acestui simbolism defect? Întind și poate întinzi aceleași mâini timide peste mare Speriate de atâtea iluzorii și implacabile hotare, Abia respir și abia aștept. Mă simt forțat
6
Vechi prieten,pe unde mă duci? Ești tot mai orb și tot mai surd, Eu n-am icoane să le-ascult Și-n nici o gară nu mă văd, Ești tot mai surd și tot mai mut, Pe unde,oare, m-ai pierdut Și
5
Cum viața și moartea scăpa măiestre de clipa fluidă ce-ngheață perpetuu în foamea adâncă de sânge și scop și încă mai multe umbre celeste și umbre tartare cuprinse de smog? Odată cu
4
La fel de departe va rămâne mercurul, nici aburi măcar nu vor fi, rubine antice vii scanează azurul; Nici râuri de-argint nu mai sunt, doar lacuri de spumă, oftalmică brumă și chin de
3
Nu e nimeni- strada pustie Iar praful,zadarnic, Mai fuge nebun Și umbre de fum Se spag și reînvie. Nu e blestem Și nici alizee Nu mușcă-n turbare Cu dinții de scrum Ci doar un granit
2
Nu văd nici o crăpătură în poarta îngustă Și ninge greu în iadul nihilist Mă pierd mereu în sumbrul peisaj cubist Și nici un orologiu ora nu-mi arată. Doar scribii unui cult demis Îmi
1
O, dulce cutremur, Deșertul mi-e mut Și, uite, se-ntoarce nebunia de lut, În mine eu tremur. Uite cum crește sălbatic marea din scrum Iar vântul de gheață gravează-n ferestre, În limba