Ana, rândunica mea

Când mergeam către Ștefănești cu toate că-mi era cam rău pe mașină dar am adormit și nu-mi mai prea era așa că mă trezeam atunci când ajungeam ce bucuroși au fost și cătă și călinuț. M-am jucat cu Călinuț în jur de o oră și după ce ne-am jucat s-a culcat. Cu toate că mă plictiseam și nu aveam ce face așa că m-am plimbat un pic și mă uitam la stâlpi. La al cincelea stâlp am văzut un cuib și nu am văzut nimic în el așa că m-am uitat mai atent și am văzut un pui care a călșcat strâmb pe cuib și a căzut așa că am sărit repede să-l prind și a căzut pe spatele meu. Mama puilor venea cu 2 râme în gură și a văzut că l-am salvat. S-a bucurat. De atunci am numit-o Ana, rândunica mea.