Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sfaturi de bun simț

Parodie

1 min lectură·
Mediu
De nu găsești în blide
Nimica de mâncat,
Doi litri de lichide
Să bei și ai scăpat!
Colesterolul fuge
Microbii nu te-agață,
Și simți cum ți se scurge
Grăsimea de pe față.
Nu-i bună carnea frate,
N-o căuta deloc!
De ții la sănătate,
Urzici să pui la foc!
Sau… orice iarbă verde
Ce crește pe maidan,
S-o ai mata în casă
Să țină la ghiozdan.
Nici să n-aud de brânză,
Salam sau frigandele!
Că-ți cade greu la rânză,
Și-n jos… la toate cele!
Cu zahărul, mai moale
Că dai în diabet!
Și-ai să pornești din vale,
Spre țintirim încet…
Da… cine ești mă bade?
Întreb eu iritat.
Nimica nu se cade,
La masă de mâncat?!
Da, zice tipul
Și s-a recomandat:
Eu sunt, scăzuți-ar pibul,
Partidul Democrat.
002.224
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
127
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Stefan Baiatu. “Sfaturi de bun simț.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-baiatu/poezie/13979777/sfaturi-de-bun-simt

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.