Poezie
Mantuire...
2 min lectură·
Mediu
Potopul, din cer, spre noi se revarsa,
Tacerea din mine, incet ma apasa...
Trupul mi-e ud, si gandul inoata
Spre tarmul iubirii, demult disparut...
E mult de atunci cand tare am vrut
Sa stam impreuna viata toata!
Si ploua intruna, cu lacrimi de nori,
Te temi sa iubesti, ti-e frica sa mori!
Mi-e gandul strain, pribeag inapoi
Colinda stupid o lume pustie...
Iar ploaia inunda tacuta campie
Cu-avertismente de lume de-apoi!
Odata, demult, ploua ca si-acum...
Torente de apa se varsa in drum...
Tu ma astepti din ploaie sa vin
Fericita, la piept sa ma strangi!
Dar n-am ajuns, si-ai inceput sa plangi
Cu lacrimi plouand din ochiu-ti divin!
Plutind peste ape, doar case lacustre
Cu oameni ploaia privind prin ferestre...
Mergand prin apa, stapan precum un zeu,
Un dor de nestins catre tine ma mana,
Privirii-mi icoana, a inimii stapana,
Fata morgana a visului meu...
O noapte adanca in lume coboara
Un fulger din cer, pe pamant vrea sa moara...
Ma-mpiedic in bezna, incet ma scufund,
M-acopar de apa, m-acopar de noapte,
Si ploaia dispare, ma-nvalui de soapte,
Amintiri ma-nvalui... incet, ma afund...
De-o calda lumina privirea-mi tresare
Si ploaia-i departe, un soare rasare...
O verde privire adanc ma desfata
- Nu stiu de-i vis sau e moarte,
E totul in urma, e totul departe -
Si visul sau moartea spre tine ma poarta...
012963
0
Iubirea trebuie sa fie eliberatoare nu inrobitoare.
Insa...imi place cum scrii.