Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pe-atunci, Alemand

2 min lectură·
Mediu
Pe-atunci tu și cu prietenii tăi strigați după mine
gagico ești numai bună de luat la iubit gagico
hai la noi să îți facem felul că ești blondă și sexy
Alemand și tu strigai cu ei nu te mai ascunde
Pe-atunci vorbeam numai o dată pe săptămână
așa căzusem la învoială ca nu cumva să
te îndrăgostești de sufletul meu doamne ferește
te-a păzit dumnezeu de asta n-ai făcut-o
Eu în schimb iubeam ca nebuna lumea ta
mă trezeam dimineața sperând că
astăzi frații tăi nu o să mai încerce să strige
gagico hai fi a noastră ăla te folosește
și mi-au spus toți că sunt proastă și că
niciodată nu ai să îmi aparții
ce știu ei ziceam atunci eu am să rabd
și am răbdat până am murit
partea amuzantă a acestui chin al meu
e faptul că unii dintre ăia chiar
s-au îndrăgostit și îmi aduceau flori îmi
dădeau likeuri mă sunau în locu tău
tu m-ai omorât că strigai în spatele meu
băieți am la braț o curvă
hai să o împărțim hai fraiere încearcă și tu
asta nu zice nu că cică are suflet
ce-o mai fi și sufletul ăsta noi nu prea știm
dar proasta mă așteaptă să o sun
voi încercați să o luați că e mișto gagica
recită poezii și plânge la filme seara
Pe-atunci o lume întreagă mă știa drept
cea mai proastă femeie din lume
căci iubeam până la moarte un bărbat
ce nu era cu mine nici când era
eu țipam la toți când veneau să mă sărute
pleacă animalule eu sunt a lui
și atunci toți mă alungau bărbații toți strigau
prinde curva scoate-i sufletul din ea
tu asta ai făcut pe-atunci, Alemand, rușine
să îți fie pentru numele și
dragostea pe care le-ai călcat în picioare
doar de dragul de-a deține
jucării scumpe precum ți-au fost dragostea
sărutarea dorul inima sau lacrima mea.
001815
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
316
Citire
2 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Sonia Kalman. “Pe-atunci, Alemand.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sonia-kalman/poezie/14113065/pe-atunci-alemand

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.