Tăcerea

Nu mai am ce spune din Marele Nimic ce vrea să epateze. Doar lacul ce îl strâng în palmă ca pe o ancoră, mi-e pulsul ce nu mă lasă să-mi zidesc tăcerea deasupra porții unde trec neștiutorii și mănâncă semințe. Sunt atâtea păsări ce stiu a cânta despre iubire când tălpile goale sparg boabele de rouă și tăișul ierbii săgetează. De mult nu le mai numesc zile și nopți ci doar salutul soarelui, salutul lunii, salutul lacrimii ce trece printre ceilalți fără să-ți răspundă sărutând mâna nu știu cui în pântecul ce mă naște în fiecare zi.