Castele de nisip
Acum vreo două nopți în urmă am avut un vis deosebit. Nimerisem într-o societate, deosebită de oricare alta am întâlnit eu până atunci și căreia nu-i aparțineam. Aparent erau oameni ca și noi. Tot ce
0
1
Trufe
sau Stropi asemenea multor ploi prin care am trecut până acum, ploi calde și repezi cu stropii mari dar mângâioși, ploi reci și mohorâte cu stropi mici, pulverizați care-ti pătrund până-n suflet,
0
4
Zona crepusculară
Zona crepusculară Mă-ntorc de la Liceul de Informatică, important lăcaș situat într-un loc pe măsură. Cobor agale dealul Copoului admirând peisajul în care toamna începe deja să-și încerce
0
3
Toate cele 3 texte în proză sunt incarcate
