Poezie
Vesmantul ei
1 min lectură·
Mediu
E toamna mea, e toamna ta,
e toamna tuturor,
Nu-i doar a mea,
nu numai eu am pus mana pe ea.
Vesmantul ei innoroiat
nu doar pe mine m-a atins,
tristetea ei, ochi de smarald,
pe voi din nou va fi cuprins.
Si nu-ncerca acum sa-mi spui
ca tot ce este e minciuna!
Se-ntinde toamna pe campii-
- e goala, e trista, nebuna!
As vrea sa prind toamna de gat
si sa o iau cu mine,
acelasi rece, trist mormant,
va fi si pentru tine!
Pe altarul ei ard ca pe-un rug
de trestie uscata
si-as vrea sa mor chiar acum
sa piara lumea toata!
Dar nu e toamna si as vrea...
... sa o mai vad o data!
Imi bate inima prea greu,
ma doare toamna toata!
Si-as vrea sa mor in toamna asta,
sa pier pentru vecie,
ea pleaca si va fi iar toamna,
vor fi ... poate o mie...
Si nu m-as indura sa plec
nici chiar in asta toamna
si spre altarul rece, sec
privesc a suta oara
si ma intreb ce sa aleg-
- ori toamna ori mormantul
dar vantul ma loveste-n piept
si-mi spune :
MUTA-TI GANDUL !
001266
0