Poezie

Geniu mincinos

1 min lectură·27 februarie 2006

Mediu

Am să mor prunc

fiindcă m-am născut bătrân.

Trupul e-o epavă,

suflet îmi e marea.

Sângele meu nu are început,

are doar sfârșit.

Când îmi voi pierde mințile

îmi voi elibera sanctuarul

de tristețile nopții.

Și îl voi murdări

cu spasme și pulsații.

Încontinuu

sunt vizitat de chipurile unor ființe

a căror amintire

mă torturează.

Într-un târziu vei chibzui -

- m-ai judecat greșit.

Îți vei reteza limba și mâinile

căci ai păcătuit lovindu-mă

cu vorbe.

Dar nu mă vei impresiona,

din mine va fi rămas numai cenușa

acestei foi.

Hai, aprinde-mi lumina!

Zebrele au aripi acum

și nu mai merg în genunchi.

001.838

Siminiceanu Andreea. “Geniu mincinos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/siminiceanu-andreea/poezie/168101/geniu-mincinos

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.