Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Gastronomică

in trei timpi

1 min lectură·
Mediu
Din vechimi, o vorbă spune
Că în vremuri de război
Ies plăcintele mai bune,
Mai crescute și mai moi…
Cunoscând vorba străbună,
Însă doar pe jumătate,
După nici măcar o lună
Unii le-ar mânca pe toate
Și nu este de mirare
Că, de s-ar suna atacul,
Ar pleca în grabă mare
Toți buluc dar… precum racul!
Patrioți și buni de gură,
Cu platforme din import,
Dau un vin și o friptură,
Direct din aeroport.
Ba acuză, ba se scuză,
Ba vor una, ba n-o vor,
Astă cremă ce-i doar spuză
Are la gâlceavă spor.
Au venit cu-nflăcărare
Când “pac-pac”-ul s-a oprit,
La felia cea mai mare
După care au tânjit.
Ei au plâns pe franțuzește
Într-un bocet poliglot
Vrând acum pe românește
Să înhațe tot ce pot.
Dar vezi bine că românul
N-o să fie mulțumit
Să își schimbe doar stăpânul
Cu altul și mai lihnit!
……………………
Vorbe mari în guri mișele
Ce-au ros carnea pân’ la os,
Vând gogoși și minciunele
De atunci cu mult folos
Iar românul stă și-nghite,
Savurează promisiuni:
O.Z.N.-uri cu clătite!
Și conducatori mai buni!
………………………
Tot speranțe de nebuni…
001361
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
185
Citire
1 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Silvia Miler. “Gastronomică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-miler/poezie/128550/gastronomica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.