Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Baladă

1 min lectură·
Mediu
Baladă
Trecea o dată un om pe drum
Și lumea îl făcea nebun
Trecea nebunul cu o piatră,
De el râdea puștimea toată
Trecea nebunul cu un lemn,
De el râdea bărbatul demn
Și o pușcă omul și-a luat
Dar cine-n seamă l-a băgat?!
Trecea nebunul cu un tanc
Iar lumea a crezut că-i banc
Doar pruncii-n fașă au scâncit,
Dar nimeni nu i-a auzit,
Căci tancul zdrăngănea cumplit
Trăgând cu el vai, oameni buni,
O altă ceată de nebuni:
Și toți au plâns…
……………….
Trecea un om sărac pe drum,
Nebunii îl făceau nebun…
Trecea săracul doar cu el
Și-n brațe avea un porumbel
Și-un ciob de soare mititel…
Râdeau nebunii-n van râdeau
Și-ncet, încet, ei se prindeau
În ceata celor mulți…
001.391
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
123
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Silvia Miler. “Baladă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-miler/poezie/126321/balada

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.