Jurnal
Nepoezie
2 min lectură·
Mediu
Vinovată sunt de nepricepere
De rea voință conservatoare…
Vedeți voi… lume…
În voma cailor anorexici
Înveșmântată-n giulgiu de pupe
Albastru – bon – beton – ton – contra-ton
Nu voi afla nicicând bucuria regăsirii
Neinspirată cum sunt nu-i pot cere unui
Tată picioarele să-și desfacă chiar dacă
Astfel o mamă va scăpa de rușinea
Regresiei apocaliptice strigate insistent de-o
Pană în suferință și… n-o să tocmesc un
Psihanalist să încurajeze goana obsesivă a
Jocului de-a leapșa cu moartea resuscitată
Nici măcar n-o să-mi fascinez iubitul
Cu ademeniri morbide, tristeți neputincioase
Ciupercite în resemnare și scoase la…
Cerșit de regrete pe strada mare
Egoismul meu de neinițiat în sferele voit înalte
Va arunca vopselele pisicii suprarealiste de
Teama că un simț artistic exacerbat îi chinuie
Transcedental, lăbuțele colorate de vizionari
După formula reinventată a… apei
Cu Dumnezeu la trântă n-o să mă iau
În ziua a opta provocându-L cu
Nonșalanța zigotului să mai înțeleagă ceva
De vrea să câștige o scoică la Ibitza…
Astept relaxată să fiu condamnată
Aruncați-mă în spatele blocurilor
Îmi voi lua un șezlong la margine de Shakespeare…
Luceferi legați de glezne vor aminti pașilor mei să
Umble desculți prin pulberi stelare
Uitate sub frunze, gânduri tremurânde
Vor șlefui, vor șefui, vor șlefui…
Cuvântului durerea să-i dispară
002.200
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silvia Miler
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 209
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Silvia Miler. “Nepoezie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-miler/jurnal/150110/nepoezieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
