Cautare absurda

Sunt singura cufundata in acelasi adanc somn de tristete si ma gandesc printre ce banale linii ale creatiei te afli. Nu esti aici si poate ca nu vei fi niciodata, ai fost rapit de un punct, un punct al globului pamantesc, iar eu, cea pierduta in spatiu, te caut din mijlocul universului cu privirea...Nu stiu ce chip ti-a dat natura, nu stiu decat ca esti pe undeva, respirand acelasi aer ca mine. Ma intreb daca un cerc te va aduce la mine intr-o buna zi, iar eu, cum am sa te vad, te voi lua cu mine intr-o sfera vidata ca sa nu ne deranjeze nici aerul. Poate ai vrea sa ma tii in brate sau sa te scalzi in sufletul meu, poate ai vrea sa-mi numeri genele cu buzele si sa ma inchizi in inima ta cu mii de chei, poate ai vrea doar sa ma privesti cu gandul, iar apoi sa-mi sorbi privirea...Mai intai sa-ti gasesc vocea printre miile de soapte ce-mi fac sufletul sa tresara, mai intai sa infrang lumina ca sa te gasesc printre copaci pe inserat, mai intai sa numar stelele sa vad la care capat de lume te afli. Probabil ca am sa te gasesc intre Yin si Yang la acea diferenta de un atom unde culoarea este gri, probabil ca am sa te gasesc cautandu-ma pe mine, cea indragostita de un vis necunoscut.