Poezie
La capatul apei vietii
1 min lectură·
Mediu
La capătul apei vieții
În palida lumină ce-nmugurea în creier
din razele de lună, lucind pe zvon de greier,
o străvezie umbră, gândind la nemurire,
scria pe apă versuri cu lacrimi de iubire...
Ce liniște dormindă... ce vis netulburat...
Din toată zarva nopții, un cântec îngânat
se-aude dintr-un suflet șoptind azur și tină:
“... mă voi sui din versuri pe aripi de lumină
și-mi voi străbate ființa de veșnicii de dor,
în toată frumusețea de flori care nu mor,
având mireasma vieții purtând-mi orice pas...”
E liniște de aur, cu strajă de tezaur.
Din toată noaptea sorții, având cununi de laur,
Luceafărul de dimineață în ochii-mi a rămas...
Sergiu Daniel
001.700
0