Poezie
Infinitul
1 min lectură·
Mediu
Daca spun ca plecam de langa ea,ca in vis
Atunci starea mea era redata incomplet
Pentru ca plecarea mea a fost o ramanere
Si viata pe care mi-o deschisese
Era infinitul din care provenea si devenise
O parte din propria mea viata,si infinitul meu.
Aici exista o ea,cu toate drumurile ei bune,sau gresite
Le vedeam ca pe o claritate de vis
Atat drumurile bune cat si cele rele aveau o semnificatie mai profunda
Erau revansa evident,terestra a drumului fata de el insusi
Oglinda si ecoul temeiului si abisului vietii
Drumuri parcurse de acesta fiinta
Pentru ca sa ajunga la mine,in metafora faptei terestre
Sa-l desprinda de infinita lui obscuritate
Sa-l salveze in constiinta , pe care totusi
Voia din nou s-o paraseasca
Pentru ca dorinta devenise imensa
Aidoma unui al doilea si mai urgent act de salvare
In anonim-naturala reintoarcere si sa anuleze
Din nou o mare parte din Eul elaborat , in favoarea unui copil
Fantomatic,metaforic,oniric.
001.037
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Serban Liviu Vasile
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Serban Liviu Vasile. “Infinitul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serban-liviu-vasile/poezie/13959522/infinitulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.