Poezii

de prea multă iubire am învățat să te urăsc și de prea multă tristețe am învățat să mă gândesc și să îmi tac liniștea în tigări și să îmi aștept visele în pahare înalte și tăcute la fel ca

ar trebui sa îmi fie teamă de tine mi-am zis. ar trebui să mă gandesc înainte de-a mi te aduce aminte. înainte de a mă gandi. puțin înainte de-a exista ar trebui să ma stradui puțin. iubeste-ma. te

cum ar fi dacă mi-ar spune că nu mai sunt chiar deloc că am disparut și că nimeni nu m-a văzut. vreodată. că îmi tac existența gândindu-mă la tine ?

de o vreme nu știu cine mai e pe aici habar nu am ce se mai întamplă în jur mi-e frică de tine sau de ceilalți - cei care se adună în jurul nostru din când în când spre a ne întreba de ce

m-am hotărât să vând cuvinte pe un colț de pagină în paragină o să treacă tot felul de oameni prin jur în timp ce eu o să strig și-o să-njur o să întoarcă speriați încă o foaie din

Din întâmplare iubirea E o cărare pierdută Într-un hățiș De cuvinte Din înâmplare iubirea Este o vorbă De care nici tu Nici eu Nu ne mai aducem Aminte Și de care Probabil Vom uita în

Eu tac. Îmi liniștesc neochiul În netăcerea care s-a iscat Și mă întreb Cu fiecare pleoapă De ce privirea ta M-a nemușcat De ce mă doare nențelesul De ce mă neiubește Geana ta De ce nu

îmi urăsc liniștit vecinii de bloc am devenit ceva mai tăcut de când ne cunoaștem haide să dăm inc-o dată noroc haide din nou să ne naștem. să mai uităm o dată de lume, să bem înc-un kil de

cadaverice reflexe de albastru inchegat peste splina ta rotunda peste-adancul tau ficat ametindu-mi bucuria si rupandu-ma de mine in zgaltaitoare dansuri de poetice vagine voi privi

ultima mea moarte s-a petrecut la patru si ceva dimineata, chiar inainte de a-mi intoarce capul spre rasuflarea ta putreda. acum. ma descompun. fericit.

sunt satul de tine poete. m-am saturat de tampeniile pe care le indrugi in fiecare noapte - ganduri si soapte obscure, obscene, vulgare - inainte s-adorm, cand ma duc la culcare, te regasesc

o să privesc năuc la soare și-o să mă doară capul de tăceri fiindca-ai căzut cu ființa-ți uimitoare peste-ale mele vechi dureri si de atata moarte-nceată o să mă-mbăt doar fiindcă îmi

ea era dincolo și se uita plângând la televizor. eu încercam să mă-nbăt și îmi era foarte dor de tine ființa ciudată ce vine cu pași molcomi, ca de pisică să-mi alunge din gând vreo

poate ca te cunosc de undeva poate ca ne-am iubit vreodata poate ca tu imi semeni putin. probabil ca-mi esti o fiinta ciudata poate avem ceva in comun poate ne-am vazut candva vreo

Nu prea mai stiam ce sa spun, Mi se terminasera cuvintele si Tacerea ma apasa. Eram eu sau nu eram eu; De fapt nu prea imi mai pasa. Nu mai stiam daca tac sau vorbesc Devenisem nesigur Era