Poezie
Mi-e dor
2 min lectură·
Mediu
Mi-e dor
Mi-e dor de ADEVÃR,
Mi-e dor de iubire,
Mi-e dor de Cuvântul
Ce naște frumos.
Mă rog Lui Iisus, s-aducă-mplinire
În inimi de oameni să vină ca Mire,
Un Domn și-o credință-n Hristos.
Mi-e dor de apostoli,
De Biserica-n care,
Când Duhul cel sfânt
Lucra cu putere.
Schimbând din păcat, o lume în stare
S-arate cum Duhul produce schimbare
În inima celui ce cere.
Mi-e dor de-nceputuri,
De timpuri trecute,
Când sfinții-n prigoană
Simțeau alinări.
Puținii păstori hrăneau oi născute
Cu „pâine și apă” ca „mană” căzute,
Prin focuri trecând ca-ncercări.
Mi-e dor să fiu ud
De ploaia târzie,
Să pot primul pas
Să-l fac prin botez.
Și Duhul s-așeze o împărăție
În inima mea să-ți pot slujii Þie
Și-n „eu” pe Hrist” să-l așez.
Mi-e dor să-mplinească,
Un gând ce m-apasă,
Să pot fi-mpreună
În staulul Său.
Cu sfinți ce-ți slujesc, în marea Ta casă,
Cu toți laolaltă iau cina la masă,
Slăvind pe Hristos, Dumnezeu.
Mi-e dor de-mpliniri,
De drumuri de piatră,
S-au praful sub talpă
Simțind puful lui.
Și gura să strige, trezind lumea moartă
Să știe că iadul rămâne-a lor faptă
În timpul ce-atârnă de-un cui.
Mi-e dor de nesomn,
De foame și sete.
De gustul plăcut
Numit biruință.
Căci viața-n prigoană, în grupuri și cete,
Aduce treziri și iubiri mai concrete,
Și-atunci voi cunoaște credință.
Mi-e dor să cunosc,
Poporul în care,
În timpul prezent
E parcă ascuns…
Sunt multe biserici și nu sunt în stare,
S-arate lumină și gustul de sare
Când i-aud sau îi văd; dau în plâns.
Căci mulți doar vorbesc,
Vorbesc fără fapte,
Și-și apără dogma
Ca fiind din Cuvânt.
Rămas-au copiii, hrăniți doar cu lapte,
Ca oi rătăcite și blânde în noapte,
Departe de-a fi exemplul de sfânt.
De-acea mi-e dor
De prezența divină,
De Duhul ce crește
Și roade să-mi dea.
Căci mor în dorința, de-a lua marea cină,
Și-mi simt neputința ce-mi poartă de vină,
Dar voi găsi oare Biserică Ta?
… mi-e dor, mi-e dor!
003.712
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- serb ilie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 330
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 72
- Actualizat
Cum sa citezi
serb ilie. “Mi-e dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serb-ilie/poezie/236761/mi-e-dorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
