Poezii

In drumul sau spre neant S-a oprit sa-mi sopteasca si mie doua cuvinte... Mi-a spus ca este doar un gand si ca materia sa e impura Mi-a spus ca nu vrea sa ma vada plangand Si nici cu zambetul

Dupa ora doua doar demonii mai viseaza la ziua de ieri si la oase ce secera le reteaza. Dupa ora doua nici ingerii nu mai zboara prin lumea in bezna ca odinioara. Dupa ora doua nimeni nu mai

Nimic nu imi rezista,totul imi tremura la picioare Pamant si apa imi fac carari pe curcubee departate In jur,tot ce imi e dusman,in cale-mi moare, Inchis in temnita cuvintelor de sensuri

Dumnezeu e mort.E mort de mult si ingropat printre stele- Bland vis ocult.Idee a cuvintelor mele. Insusi el e un vis secventa de neant stearsa Oh,Iad,Paradis necuvantare

Distrugerea zacea pe pamant,extenuata Incercand sa inteleaga ce nu poate fi inteles Cararea ce o urmase era mult prea minata Era la fel de terminata ca si drumul ce-a ales. S-a inecat in ale

Moartea!pe moarte o iubesc Si ea inapoi ma iubeste Iar cat de mult eu o doresc, Nimeni nu ma doreste. Moarte,fiinta cosmica eterna Vant purtat spre rasarit Incatusare grea moderna Cu suflu

Inchis etans se zbate pentru a se salva Din mainile nesatioase ale providentei prefacute Se zbate in disperare incercand sa scape cumva Printr-o minune a sortii sau vreo ascunsa virtute. E doar