Poezie
Compasiune
1 min lectură·
Mediu
Îmi place să plâng toamna pentru fiecare vreasc de lumină
Care se deschide sângerând ca la operație
De un cutremur veșnic al culorii
Intuband prin aspirație
O nouă conspirație a vremii.
Îmi place să plâng toamna pentru poezie
Pentru că simț că tot ce toamna știe
Vrea să-mi transmită mie
Printr-o strigare sau prin pura magie
A ploilor care curg ca la terapie
Ah și am plâns până când ploile mele
S-au scurs până-n sângele vremii
S-atunci am putut să creez organe
În însăși toamna care mi-a zâmbit
Cu creierul ei.
Ne-am digitalizat unul pe altul
Ca o matematică metabolică a vieții
Și ne-am așternut corpurile în ploaie
Doar eu…si toamna.
001032
0