Regatul Umbrelor - I -

m-am născut într-un regat al umbrelor nici măcar steaua mea nu mi-a luminat primul țipăt admir lumea din spatele viselor solare și sunt invizibilă pe mine mă dor genunchii sufletului pentru oameni, iar eu doar mă ating de ei asemeni unui fior își pun șalul pe umeri frumos - a trecut atingerea... nici măcar frunzele nu foșnesc în urma amintirii vântul doar îmi șterge pașii asigurându-mă că nu mai exist - nici măcar urmă în universul meu galaxiile mor înainte să se nască nici o stea nu strălucește cuminte la locul ei - cad mă ridic uneori imposibil cu sufletul pe vârful picioarelor să le redesenez cu irisul degetului în lacrimi oamenii intră și ies din viața mea ca și când eu nu aș fi acolo în urma lor închid uși pe care nu le văd nu cred în ele - au intrat fără să bată, ies fără să îi auzi - tiptil să nu tulbure liniștea cu tăcerea lor pumnal uneori îi găsesc în mine sărbătorind cu viața mea, ciocnind șampanie, mâncând tort, aprinzând lumânări numărându-mi anii pe care eu nu am avut dreptul să mi-i trăiesc mă întreb uneori dacă sunt ai mei simt doar că ei au trăit în mine nu și eu în ei fiesta a luat sfârșit - se așterne parastasul durerii aștept în afara mea să văd cine rămâne gol cu mine - nimeni toți au ieșit încet, pe rând suflând în lumânări să nu rămână nimic nici măcar bucuria privegherii am rămas singură...singură...în regatul meu de întuneric să-mi veghez sufletul la lumânarea anilor și să reinventez soarele de mâine