Poezie

Povestea iernii

sau agonie alba

1 min lectură·17 februarie 2006

Mediu

E alb, zăpadă stralucitoare,

curg crengi din copaci,

apele au inghetat sunetele,

pasarile au tacut subit,

a murit golul.

Totul e de un intim irezistibil,

pare ca s-a conservat si timpul

in spatiul alb al serilor de iarna.

Iarna nu a stiut sa vorbeasca anul acesta.

A fost ca un copil autist care urla,

nu a stiut sa se anunte

ci doar sa cada brusc

ca un turture inghetat,

crapand teasta unui urs brun,

din sangele caruia a iesit un porumbel de nea

patat de pacate, a zburat de rusine,

a urlat si brusc s-a prabusit impuscat

de un nebun cu capul spart intr-o piatra,

cu o pusca de caprioara, cu haine de mincinos,

cu parul incalcit de miere si praf

si ochi inclestati de povesti minunate,

a omorat un porumbel, apoi doi, apoi patru,

sase, opt, apoi doisprezece, bucurandu-se

ca un animal pentru prada lui,

i-a sfasiat cu dintii mari si i-a mancat,

simtindu-le viata inca neluata

scurgandu-se prin saliva lui si

gustandu-le sangele viu si sarat si gustos

s-a-mbatat de frumos si de viata

si si-a luat zborul,

ca un nebun cu aripi de ceara.

001.803

Roxana Lunganu. “Povestea iernii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roxana-lunganu/poezie/166402/povestea-iernii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.