Proză
Altă mască
3 min lectură·
Mediu
Mă simt gol,
sau sunt deja.
Nimic nu îmi mai aduce fericire.
Ceva ce odată mă făcea să mă simt
ca pe vârful munților,
acum nu îmi mai oferă nicio plăcere.
Deja de ceva timp sunt așa.
Mă aranjez și mă pregătesc
ca să-mi proiectez zâmbetul și glumele
în fața prietenilor și a familiei,
ca totul să pară bine.
Nimeni nu știe
ce se întâmplă cu adevărat în inima mea.
Am devenit ca de piatră.
Nu mai văd sensul în nimic.
În jurul meu, persoanele cu care am crescut,
cu care mi-am petrecut copilăria, adolescența
și puținii ani de maturitate,
au deja totul rezolvat.
Sau poate părinții lor le-au pregătit ceva deja.
Eu nu știu încotro mă îndrept.
Nu mai știu încotro s-o iau.
Cândva, un copil cu vise mari,
dorind să ajungă actor la Hollywood.
Acum, cu vise frânte,
neștiind ce îi rezervă ziua de mâine.
De câteva luni sunt din ce în ce mai trist
și gândurile îmi sunt din ce în ce mai negre.
Pe cât de mult îmi prefac zâmbetul,
pe atât de gol și frânt mă simt
când rămân doar eu cu gândurile mele
și un ecran.
De mic copil am ajuns așa.
O persoană odată plină de afecțiune și emoție,
pregătită să ofere totul celor de lângă el.
Acum…
o persoană căreia îi este frică
să-și arate fața adevărată.
Poate că am stat sub masca asta
mult prea mult timp
și începe să se crape.
Dar ce este sub mască?
Altă mască?
Sunt pregătit să-mi ascund durerile și traumele
sub minciuni noi inventate.
Cine voi deveni?
Sau mai bine spus… cine sunt?
Un om care gândește prea mult
sau care a trăit prea mult,
prea devreme, prea intens?
Am învățat de la o vârstă fragedă
să-mi găsesc refugiul în lucruri nocive.
Ajuns la maturitate, nu își mai fac efectul.
Intru doar mai tare în dependență
și simt deja că nu mai pot scăpa de ele.
De multe ori mă mint:
„Este anturajul.”
Dar nu este așa.
Sunt eu.
Trebuie să mă opresc,
dar nu știu cum.
Să mă izolez de lumea externă?
Parcă nu aș vrea.
Mereu extrovertit,
glumele și personalitatea mea haotică,
mă țin în viață.
Mă fac să uit.
Dar pentru cât timp?
Aproape toată viața am fost un creștin
care spunea că L-a simțit pe Dumnezeu.
Acum nu mai știu.
Îmi juca mintea feste
sau chiar a fost o putere divină?
Nu mai simt nimic
în ceea ce credeam odată.
Un prieten ar spune că este diavolul
care se joacă cu mintea mea.
Dar nu mai cred asta.
Aș spune că poate
ființa mai profundă din mine
își dorește mai mult de la viață.
Poate vrea să aflu cine sunt cu adevărat.
Dar pe ce cale?
Omul care eram
nu mai există.
Sunt ca un vas spart,
lipit la loc,
dar care încă mai pierde conținut.
Care este cu adevărat sensul vieții?
Pentru ce ne naștem, trăim și murim?
Aș spune că adevărul este abia după moarte.
Poate că după ce murim, trăim de fapt.
Dar atunci…
ce este ceea ce trăim acum?
O simulare?
Un test?
Dacă este un test, pentru ce este?
Ce este atât de grav după moarte
de necesită un test acum?
Dacă este o simulare,
oare ne vom trezi vreodată din ea?
Nu știu încotro mă duc,
ce am de făcut
și nici cine sunt.
Sper doar
că voi putea descifra misterul
vreodată.
0020
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Robert Acsenti
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 567
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Robert Acsenti. “Altă mască.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/robert-acsenti/proza/14202142/alta-mascaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
