Poezie
Oglinda
2 min lectură·
Mediu
Unde ești?
Eu merg pe o cărare de plumb mărginită de garduri de fier forjat
Cu case lipite din paie cu lut galben, unde te văd, cum arunci o batistă
Cu buline roșii de atâta rușine, cu oameni pe la porți
Unde e numărul 238?
Un copil cu părul creț și ochi maro îmi trage pixul din mână
Mă gândesc la tine,
Te văd mereu în oglindă, unde stai nemiscată acum
Ești tot timpul acolo,
Citești senină Paz, undeva, pe un scaun din piele maro
Spate în spate lîngă un geam cu frunze verzi de soare,
Încerc să nu mă uit la oglindă,
Și totuși vreau să-ți revăd pielea aurie
Mă rog să nu te întorci,
Ca să te văd, chiar dacă doar în oglindă
Tu nici nu știi câte se văd
Se vede umărul tău gol, mâna ta
În timp ce citești, ești în altă oglindă
Caut febril, da, nu vreau să rămân acum fără cerneală
Nu știu dacă e destulă pentru așa ceva
Mulți oameni caută o muză
Eu te am pe tine
Nu tremuri, doar citești lângă geam
Câteodată mă mint, întind mâna să te ating
Dar, într-o lume perfectă, tu, ești în oglindă
Visez, ești undeva și mă chemi la tine
Visul a devenit o curbă, tremurândă
În care te văd, oglindă în altă oglindă
Zămbești și vine primăvara la tine,
Drumul de plumb se topește, urmele de căruțe dispar.
00968
0