Poezie
tu, aminire
nu mi-ar ajunge
2 min lectură·
Mediu
TU
Esti un gand al meu
Ce a coborat in plamani sa-mi aline dorul,
Esti mireasma de ierburi printre trunchiuri racoroase de arbori
Si dulceață neculeasa de căpșuni
Esti frunză de cetini în adieri line foșnitor
In timp ce eu m-am spulberat în mii de prafuri și m-am rătăcit.
Am rămas un miez în ceața dimineții
și foșnet de valuri la țărm
Ca o umbra de tânguire
Ca un ecou surd de șoapte
De dragoste.
Amintire
Te stiam demult… de undeva din lipezime
…
Dar tu ai apărut în soarele dimineții
cu zâmbet somnoros de copil
așternut neglijent și etern…
de ramură verde cu frunze.
Am ascultat
Cântecul tăcerii dintre noi
…de după cuvinte
și printre atâtea reclame fără conținut
mersul nostru părea doar fum de duhuri albe prin salcâmi.
Iubirea mea, mă rătăcesc prin tine
Și nu mai sunt eu.
Și păsări nu-s…apoi,
savuram stropul dulce
al după-amiezii amintirii de tine
și voiam să nu se stingă clipa în firescu-i curs,
chiar dacă se vor perinda oameni care te vor vinde,
Oameni care te vor chinui, oameni care te vor minți,
Oameni care se vor răzgândi,
Oameni care nu vor avea curajul să recunoască.
… că te iubesc,
Sau care se vor preface.
…
Iubirea mea, mi-am amintit cu teamă,
ca un gând fugar, o …
Moare cine este puternic
precum un rit ce s-a îndeplinit și trebuie să-și ocupe locul în amintire.
Poate, pentru ca din amintire, să se ridice ceva,
Mai măreț decât slăbiciunile de acum…
Nu mi-ar ajunge zilele
Nu mi-ar ajunge zilele să nu mă satur de lumina zorilor
Să nu știu de cântecul mut al după-amiezelor,
De tâlcul cuvintelor înțelepților.
Să mă-mbrac de rugina frunzelor toamna,
Să sărut invizibilul norilor căzuți în ceața dimineților.
Să mă-nfior de suierul nopților
De strălucirea lunii din mare sau ierburi…
Nu mi-ar ajunge zilele să respir zăpada iernilor,
Nici să rescriu poezia fulgilor de nea.
Să te decopăr și să mă bucur
De zâmbetul tău
în soare
În amurg,
În pustiu
și în umbră.
00587
0