Poezie
Visul
1 min lectură·
Mediu
Conștiință adormită
De-a pururi prezentă
Zaci acum palidă
În corp de atomi
Nu știi ce-i cu tine
Tu nu-ți amintești
Că n-ai fost creată
Și nu ai să mori
Tu vezi împrejurul
E tot întuneric
Și teama și groaza
Te-așteaptă mereu
Inima-i singură
Totul îți pare
Căci iarăși te-ntoarce
În negrul etern
Dar ești doar un vis
Ce singur apare
Din infinita visare
A unui alt vis
Tu simți și iubire
Durere, teroare
Îți par totdeauna
Cu totul reale
Sunt și alte vise
La fel ca și tine
Pierdute prin Cosmos
Și prin amintire
Ce încă se-ntreabă
Cum au ajuns
Să știe de ele
Ar vrea un răspuns
Rămâne numai
Materia să piară
Și-atunci s-ar întoarce
Visele toate
În marea eternă
În infinita noapte
Va fi iarăși una
O minte în toate
00892
0
