Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Numai sub cămașa metaforei

2 min lectură·
Mediu
Numai sub cămașa metaforei
Poetul trăiește pe săturate,
Numai acolo potentații vremii
Au conturile de la bănci blocate.
Și nu pot să cumpere vreun poem,
Să-și mobileze vreo venă goală,
Când masca-i pe figura orașelor,
Poetul îndeamnă la răscoală.
Uneori el face chiar revoluții
Cu gândacii negri din bucătărie,
Patinează-n tigaie cu bucata de unt,
Cu pâinea feliată face militărie.
ÎI plac răsărituri și-apusuri,
Pentru orice cuib se-nfioară,
Cu furnica de mână îi gata
Sub talpă de cizmă să moară.
Poate să tragă și o cometă de coadă
Ca s-o hrănescă cu lapte de mumă,
Să împrumute de la Saturn un inel,
La cactus pe deget să-l pună.
Poate o rază de lumină să așeze,
La presat între pagini de carte,
Poate să meargă aparent pe stradă
Și, de fapt, să fie-n altă parte.
Poate să fugă la poli cu-n om de zăpadă,
Ca să-l salveze de vara fierbinte,
Dar și să se răcorească-n fântână,
Coborând pe-un lanț de cuvinte.
Pe versanți abrupți să se cațere,
Până sus în vârf de ameobă,
Poate și să se-ncălzească la suflet,
Băgând decepții în sobă.
Și să se căsătorească cu toți spinii,
Pătimitelor frunți, vălurite de sânge,
Să dea din rîs celor ce nu mai râd,
Și din plâns, celor ce nu mai pot plânge.
Să ceară trei zile doliu planetar
La orice anonimă tăiere de pom,
Să apere în instanță un câine
Ce pe stradă a fost mușcat de-un om.
Și mai poate orice își pune în gând,
Chiar bacșiș gras poate să fie,
Să fie o agavă ce înflorește la o sută de ani,
Ca rest de plată, de la prăvălie.
002841
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
270
Citire
2 min
Versuri
44
Actualizat

Cum sa citezi

razvan ducan. “Numai sub cămașa metaforei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-ducan/poezie/1811287/numai-sub-camasa-metaforei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.