Poezie
binecuvântare și blestem
2 min lectură·
Mediu
Mă știi cum sunt, același stil,
Același copil, același film.
De mic am învățat să lupt,
Am învățat să duc grele ce mă fac să-mi smulg
Inima din piept pentru un ideal corupt.
Iubirea mea-i din suflet, sau e doar un strigăt mut?
Al propriei conștiințe ce mi-a ajuns de temut.
Nu cred că mai știu ce sunt,
Nu știu dacă am pierdut iubirea sau prea bine am văzut.
Astea mă fac să rămân mut,
Ascult, dar nu mai pot să ajut.
Nu mai am empatie, mi-am pierdut-o nu știu când,
Prin închisoarea minții sunt propriul meu deținut.
Mă lupt cu toți sfinții să nu mă înec în trecut;
În prezentul meu aș da tot ce am pentru un sărut
Sincer, dar pe zi ce trece văd cum mă afund.
Am tras mult fum și-am lăsat tot scrum,
Greșelile mele m-au adus singur pe drum.
Nu sunt explicații, poate sunt doar eu nebun,
Fără complicații, zic ce simt, mă doare-n cum,
Vrei să mă privești, Nu îmi mai pasă oricum.
Sufletul meu plânge, inima zâmbește acum
Când îmi aduc aminte de cum ne iubeam profund.
Te port în gând din când în când,
Dar mă simt prea departe ca s-o luam de la început.
Oricât aș vrea să schimb, mă tot simt abătut
Pe un teren abrupt..
Și tu mă auzi cântând,
Și eu aș da tot ce am în cer
Pentru o iubire pe pământ.
001
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Razvan 1
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 236
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Razvan 1. “binecuvântare și blestem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-1/poezie/14206868/binecuvantare-si-blestemComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
