Poezie

Rătăcire

1 min lectură·3 august 2009

Mediu

Nu știu cum te cheamă, nu știu cum să te strig,

dar , te rog, găsește-mă!

Ce-mi mai aduc aminte e că m-am trezit singură,

știind că te-am pierdut.

Am fost îngrozită, am plâns.

Te căutam printre oamenii de lângă mine;

unii treceau mai repede, alții mai încet,

fără să mă cunoască.

Te-am căutat și-n cărți pe care le-am citit...

Multe erau scrise de pierduți, ca și mine,

care încercau să te găsească.

Pe una singură cred că ai scris-o chiar tu!

I-am întrebat pe cei ce o studiaseră

tot ce știau despre tine.

Dar fiecare mi-a răspuns altceva,

cu toate că susțineau că te cunosc.

Am fost lovită si am lovit la rândul meu,

durându-ma la fel, de fiecare dată.

Te rog, găsește-mă tu! E mult mai ușor

acum, când știi că te caut.

Pentru că timpul aproape a trecut,

au mai ramas puține ore din zi,

și mi-e frică de noapte.

00894

ramona popescu. “Rătăcire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ramona-popescu/poezie/13899804/ratacire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.