În loc de inimă

A venit

Eu vedeam că e înger

sculptat din poemul cel mai drag

-Dragul meu drag-

Mi-a pus spini

de jur împrejur legați la pântec cu o privirea ce mirosea a dușmănie a lepădare.

Nu a venit singur.

Credea că voi pleca.

Treptat mi-a otrăvit bucuria

mi-a răstignit prezentul ce-l privea cu ochi de prunc.

Eu credeam că e înger primul și unicul înger pentru care Dumnezeu m-a încercat

botezandu-mă în propriul sânge.

Condorii așteptau ochii cu gust de mamă ...

A venit

plecat fiind din vers-

m-a atins aici și aici

Aici

credeam că are aripi

dar avea gust de cuțit minciună

gheare

și picurau amintirile mele

erau încă vii și zâmbeau când au fost smulse cu inimă cu tot...mi-am pipăit pieptul și-a locul ca o fântâna

durerea mă -ngenunchea

Tot credeam că e un înger speriat pierdut în timpul cât a fost plecat.

Pentru mine nu am simțit așa

mi-am zis.

La un moment dat mânca din copilărie din nopțile legănate din inimă

O să -l vindece, am zis, sperând

Mănâncă mai mănâncă ...

Apoi mi-a fost ger și gerul era insensibil.

A plecat. Ușa s-a închis. Parfumul meu a fost gonit de cei cu care a venit.

Tot ce știu e că acum

în loc de inimă

Dumnezeu mi-a pus un înger.