Casa doamnei Teodorescu

Pe strada Apostolilor, pe partea stângă cum mergi de la Biserica Petru și Pavel spre intersecția cu Calea Albastră, la nr. 50, se găsește o casă care își așteaptă cumpărătorul. Pe o plăcuță stă scris de mai mult de un an de zile: ,,Casă de vânzare – prêț negociabil.” Casa este superbă. Eleganța ei sobră, nu atrage atenția oricui. Am înțeles că aproape nimeni nu a sunat ca să cumpere casa. Nimeni nu este interesat de aceast imobil, care, în alte timpuri ar fi ajuns muzeu, în centrul orașului Brașov; azi nefiind decât o ruină. M-am îndrăgostit la prima vedere de această casă. De mică mă plimbam pe strada Apostolilor cu familia mea. Tot timpul ne opream în fața casei doamnei Teodorescu și o veneram. Aș fi vrut foarte mult ca această casă să fie numai a mea. Din păcate, nu am avut niciodată banii necesari să o pot cumpăra. Și nu mai pot, când observ faptul, că timpul o urâțește, își pierde atât de mult din farmec. Anii îi ștribesc din frumusețe. Doar când știi ce a fost acolo, privirea se oprește pe cele două semețe cupole asemănătoare, pe fereastra înaltă din centru, pe ușile din lemn de nuc sculptat care, de o parte și de alta, conduc prin două ganguri spre scările care suie la parter și etaj, dar mai ales pe feroneria decorativă care este făcută cu atâta migală. Nici nu mai poți să respiri când vezi atâta artă concentrată într-o singură casă, care, din păcate, în fața unora nu valorează absolut nimic. Înăuntru, stucaturile plafoanelor și sobele din teracotă cu Maica Domnului pe ele, au păstrat un decor de acum o sută de ani. Casa este, în adevăratul sens al cuvântului, un monument istoric. E chiar una dintre cele mai vechi de pe această stradă, fiindcă arhitectul Andrei Siegelmann s-a angajat în 1890 la construcția unei case de locuit compusă din subsol, parter, etajul I și odăi de serviciu la pod. Proprietarul care i-a comandat-o și care a luat-o în primire în anul următor, a fost familia Teodorescu. Doamna Teodorescu a fost poetesă – îl iubea foarte mult pe Andre Machall și a fost atrasă de soțul ei, marele pictor Andras Salen. Fiica ei, Andreea, ajunsese să facă studiile de literatură comparată la Sorbona. La moartea doamnei Teodorescu, pentru această casă s-au bătut rudele lor, venite tocmai din Paris. Și încă nu vroiau să renunțe la acest imobil cu una cu două. Casa aceasta ascunde multe povești de iubire imposibile… La un moment dat, am cunoscut o rudă a doamnei Teodorescu. Pe Andra Malev, am văzut-o: așezată în fotoliul în care citea, am observat mai întîi biblioteca și cărțile care stăteau parcă să cadă pe ea. Fiecare carte își avea povestea ei… ca de altfel și Andra Malev. După moartea ei, imensa bibliotecă a fost aruncată pe fereastră în camionul care avea să ducă miile de cărți la topit. Toate se schimbaseră enorm de mult. Ceaușescu îi răpise absolut tot. Viața, cărțile, destinele celor care și-au petrecut viața alături de ea și alături de volumele ei de literatură…. Raluca Oana Helgiu